11 săptămâni şi 4 zile…

Azi mami a băgat lumea în sperieţi, mai precis spitalul :D

Azi mami trebuia să meargă din nou la ecograf – îmi cam place să o pun pe drumuri :P – ca să se asigure că eu stau la locul meu. Eu stăteam la locul meu, numai că nu stăteam locului, mă-nvârteam şi mă suceam de n-am prea lăsat-o pe mami să vadă mare lucru. Noroc cu domnu’ doctor, care ştie cum să se uite la mine şi care m-a declarat “sarcină în evoluţie” şi i-a zis lu’ mami că am mai crescut şi că am 5,2 cm – tiii ce male sunt !
Dar distracţia a început abia după ecograf, când mami a plecat la analize. Mami nu ştia că trebuia să pape de dimineaţă, aşa că s-a dus nemâncată, nebăută :D şi după ce tanti asistenta i-a luat sânge, mami a “adormit”, aşa deodată. Asistentele se agitau în jurul ei să o trezească, când cu o palmă când cu apă, până când mami a binevoit să deschidă ochii şi le-a zis că începe să le audă şi să le vadă. După o vreme a apărut şi domnu’ doctor care i-a zis lu’ mami că data viitoare când mai vine la analize să vină măcar băută… un vin, o tărie :P

Acum mami se simte bine, a păpat aproape un kilogram de kiwi, dar incă nu vreau să o las să pape tot ce vrea ea… Să mai aştepte puţin… :P

Românizare ...

Dacă tot am împrumutat cuvântul ăsta, de ce nu l-am şi adapta limbii !? Conform regulilor gramaticale, un substantiv masculin poate deveni feminin prin adăugarea sufixului « -ă » la forma de masculin. Să mai zicem că românii nu respectă regulile gramaticale sau că nu ştiu să vorbească româneşte corect… :P

10 săptămâni şi 3 zile…

Am mai crescut un pic… Acum am mânuţe, picioruşe şi îmi bate inimioara foarte tare, mai tare ca a lu’ mami… Organele mi s-au format şi ele şi de acum se tot dezvoltă… Am în jur de 3 cm jumate… mami zice că sunt cât o mingiuţă de ping-pong… Lui tati îi place să creadă că sunt un pic mai mare… cam cât o minge de tenis… Tati zice că sunt băieţel, mami nu prea vrea să spună nimic… Eu sunt un bebe şmecher şi îi mai ţin un picuţ în suspans :P



Lu’ mami meu îi place mult faţa mea, zice că am nişte ochişori mari şi e înnebunită după năsucul şi guriţa mea… Se laudă la toată lumea… numai că sunt aşa mici încât la prima vedere nici nu le observi şi de multe ori lumea zâmbeşte aşa cu subînţeles la mami… Are imaginaţie…



Acum mami şi tati sunt un picuţ îngrijoraţi din cauza mea, am tendinţa să plec la « vale »… Aşa că peste o săptămână merg iar la nenea doctoru’ să vadă dacă m-am fixat bine… şi atunci mami şi tati or să se bucure tare mult… şi nu o să o mai supăr nici pe mami cu mâncatul ăsta… şi o să o las să pape tot ce vrea ea, ca să mă fac eu mare şi sănătos… şi munţoman… şi o să cânt la chitară… mai bine decât tati :P

5 săptămâni…

Deşi făcusem două teste în noaptea aceea, abia după ce am văzut micul punctuleţ pe ecran, am realizat cu adevărat că ceva se schimbă. Este mult prea mic, dar este acolo… şi e doar un punct, imperceptibil pentru ochiul liber…

Bebe la 5 săptămâni…

Vine Bebe !!!

De vreo săptămână şi ceva Nae mă tot bate la cap să fac testu’… Eu tot amân, e timpul scurt, să mai aşteptăm, aflăm noi de la sine…

Dar în seara asta, fiind ultima pentru Nae, am zis să-l fac totuşi… Şi tot învârtindu-mă şi gândindu-mă că probabil rezultatul va fi negativ, şi că nu-s nici bucuroasă, nici tristă, mă întorc spre test … şi văd a doua linie care se înnrozeşte uşor. Bufnesc în râs de una singură în baie. Nae trezit de « zgomot » iese din cameră, adormit, şi îl invit să-mi spună ce vede… – Două linii… – Eşti sigur că sunt două ? – Da !!! – Deci sunt două, nu una, da ? – Da !!! Tu, eşti însărcinată !!!!!!

Aproape o juma de oră ne tot minunăm şî rânjim unul la celălalt până ne dă seama că ar trebui să ne luăm şi noi în braţe … :P

Vine bebe… hihihi :)

Da, chiar o să fii tătic... :P

Cu noi nu e de glumit…

Da, un lucru este clar… Să nu te pui cu cei care nu ştiu prea mult de glumă :P

A fost de-ajuns ca Alina să se alinte cum face ea de obicei, că Furnicutza şi muzica folk din maşină, şi, evident, noi doi, îi aduc aminte de mare… Şi-am zis atunci : mare să fie ! Ea crezând că e tot glumă, ne ţinea isonu’… Eu insist… vorbesc serios, gata plecăm la Corbu, sun-o pe Carmen ! Mai în glumă, mai în serios, neîncrezătoare pe deplin o sună pe Carmen şi îi spune să iasă în faţa barului că venim înapoi să o luăm. Nici Carmen nu dă crezare din prima, după care zice fie ce-o fi ! Dar ne întoarcem până mâine dimineaţă !? Da, sigur că da… lasă că vedem noi asta… Aşa că mai dăm o tură pe acasă, unde le echipez un pic pe fete, strâng o plasă de biscuiţi şi dulciuri – mâncare ioc – o cană de cafea şi înainte să ieşim pe uşă tragem şi un scurt filmuleţ, asta aşa să ne aducem aminte când ne-om mira de ce copiii noştri nu sunt prea normali… Iar dacă e să fiu însărcinată atunci această escapadă să fie pentru bebe… Să-l ducem şi pe el la mare :P



Prin urmare, puţin după 11 jumătate seara, ne-am suit în Furnicutză şi am pornit spre Corbu. Evident, nici nouă nu ne prea vine să credem ce facem aşa că incercăm să tot anticipăm reacţii sau viitoare amintiri. Avem parte şi de vreo două scurte popasuri… Vreo două filtre de poliţie (prilejuite de dispariţia armelor de la Ciorogârla)… Fetele mai aţipesc… Pe la 5 şi un pic Carmen face ochi : N-am ajuns ? La naiba, nu mai ajung azi la munca… Mai avem încă vreo oră până la Corbu…

într-un final, iaca ajungem… Destul de întuneric, valuri maricele care urmăresc parcă să ne prindă de picioare. Aveam la noi şi prosoape, asta în caz că era apa calduţă… :P Am alergat un picuţ pe plajă, am încercat să facem vreo două poze, dar încă prea întuneric… Dacă am mai sta un picuţ să vedem şi răsăritul… Carmen se uită la noi cu subînţeles… în trei ore ar trebui să fie la muncă :P

Hotărâm să nu mai zăbovim şi reluăm drumul spre casă… Aproape de localitatea Mihail Kogălniceanu, reuşim să vedem şi răsăritul… Da, ar fi fost mai fain pe plajă, dar ce să-i faci dacă e joi dimineaţa !?

De aici drumul în loc să ne fie mai uşor, că de, s-a făcut ziuă, parcă e tot mai greu. Se lasă ceaţa şi Carmen dacă nu e convinsă până acum, n-are încotro şi trebuie să înceapă să născocească ceva pentru şefu… Ne zice că pe la Feteşti o să-l sune să-l anunţe că o să întârzie câteva ore… vorba cântecului… « auzi, sunt la Feteşti… »

Mai moţăind, mai povestind, ne apropiem de Siriu, însă nu înainte de a ocoli un accident, soldat, aparent, doar cu pagube materiale, un accident destul de ciudat, dar având ca şi cauză principală neatenţia. Nici noi nu suntem chiar foarte odihniţi aşa că nu strică să mai căscăm un pic ochii…

In jur de 12 şi ceva o abandonăm pe Carmen la muncă, apoi o trimitem şi pe Alina la învăţat că doar mâine are examen, şi noi mai facem nişte scurte vizite, căci în noaptea asta, Nae îşi ia zborul…

Cina cea mult poftită

Şi după cum spuneam… Foamea ne impinge spre casă şi nici nu intrăm bine pe uşă că şi începem pregătirile: curăţat şi spălat peşte, conidmentat şi pus în tavă, curăţat ceapă şi usturoi, cartofi, mujdei, deschiderea vinului şi evident … păzirea cuptorului… Din 5 în 5 minute… oare e gata !? Între timp îi cântăm lui Nae « La mulţi ani ! » şi cineva strigă : « La masă ! » Mmmmmm, shhhh, gata cu vorba…

Să ne pupăm repede că ăştia ne mănâncă…

Da chiar e mare...

Operaţiunea curăţare…

Poftă bună ! Şi la masă nu vorbim !

Pe Valea Strâmba

După cum v-am obişnuit în ultima vreme… şi in acest weekend am decis să fac nişte plimbări uşoare. “Destinaţia” aleasă a fost Valea Strâmba. Iniţial doream să urc şi pe vf Ţagla, dar am renunţat la idee şi cred că bine am făcut pentru că nici vremea nu a fost prea ingăduitoare…

Echiparea...

După ora 9 şi jumătate reuşim să părăsim Braşovul, îndreptându-ne spre Zărneşti, apoi pe DN 73A, trecem de Poiana Mărului, Şinca Nouă şi undeva la mijlocul distanţei dintre Şinca Nouă şi Şinca Veche se desprinde spre stânga drumul forestier ce însoţeşte Valea Strâmba, pe seama căreia ne-am permis să facem glume, căci este într-adevăr cam “strâmbă”, deşi nu sunt sigură că de aici îi provine numele.

Cea mai mică munţomancă

Prin frunze...

Trecem de prima pătrăvărie care ne face cu ochiul şi care ne pune să promitem că la întoarcere cu siguranţă vom face un popas, apoi de cea de-a doua, curând ajungem la o bifurcaţie şi ţinem tot dreapta. De aici nu mai mergem mult şi hotărâm să lăsăm maşinile. Echiparea… şi la drum. După hart ape care o consultam, mi s-a părut că am parcurs destul de mult cu maşina, însă nu după mult timp îmi dau seama că m-am cam inşelat. Drumul ăsta este cu mult mai lung. Şi diverse mici panouri instalate din loc în loc ne avertizează că am putea să-l întâlnim şi pe Moş Martin… Şi drept încurajare dincolo de apă zărim un foişor de vânătoare în faţa căruia agăţat stă un mistreţ… Cam neprimitor acest peisaj, aşa că ne luăm rapid tălpăşiţa şi ne continuăm drumul.

Andreea

Cezara şi Miha Beleaua

Natură sălbatică

Alexandra

Codruţ

Miha Berechet şi Cezara

Încă un pic şi ajungi la el…

Cezara şi Codruţ

Deşi Cezara este foarte fericită şi aleargă mereu după Michiduţă, ca şi Teo şi Andreea de altfel, aerul curat îşi spune cuvântul şi oboseala începe să se instaleze.

O iubire secretă

5 bani, 5 bani...

Michiduţă şi Miha

Teo, Alina, Miha, Andrei, Alexandra şi Carmen


După ce Miha şi Codruţ se întorc cu micuţa Cezara, noi ne mai continuăm drumul o bucată de vreme, convinşi că nu vom ajunge pe vârf… asta uitându-ne la firul văii care refuză să se mai inguste, iar vântul nu ne încurajează nici el prea tare… Prin urmare, stânga împrejur şi la vale.

Oare la ce se îmbulzesc ăştia doi să facă poze...?

Ajungem din nou în dreptul foişorului şi de data asta suntem mai curajoşi şi ne apropiem pentru o poză-două dar nu zăbovim prea mult… Să nu cumva să devenim noi o momeală pentru Moş Martin :D

Momeala

Tot la vale, parcă împinşi şi de vânt de la spate, ne regăsim în micuţa poiană unde ne-am lăsat maşinile, şi după ospătarea cu un sandwich, portocale şi ciocolată, hopa sus în maşină… şi drept la păstrăvărie…

După ce ne chinuim să pescuim şi noi ceva păstrăvi, ne îndreptăm spre Zărneşti unde facem un scurt popas, destul de scurt căci papilele noastre gustative salivează la peştele ce avem să-l pregătim peste puţin timp… Da, da, hai acasă… că mi-e o foame… :D