duminică, 4 iunie 2006

Lacul Pecineagu - Muntii Iezer

Desi planuiam aceasta tura de vreo cateva saptamani, abia in acest weekend reusim sa o si finalizam. Initial am fi vrut sa plecam prin Zarnesti - Plaiul Foii, dar am hotarat sa o lasam pe weekendul viitor si sa incercam sa abordam traseul pe partea cu Podul Dimbovitei.

Drumul cel bun ....!?
Asa ca, duminica dimineata, Oli, Dana si Alina ma culeg de prin Tohanu Nou si destul de posomorati din cauza vremii inaintam rapid catre pasul Giuvala. Undeva in departare pare ca se lumineaza. Ne mai dezmeticim si noi si incercama sa ne invioram. Fundata o urcam mai mult pe ceata, dar la coborare, norii fac loc petelor de cer albastru, dealurilor inverzite sau crestelor muntilor.
Miha si catelusa adoptata...
Dana si Miha
Curand ajungem in Podul Dimbovitei si ne abatem spre dreapta pe firul vaii Dimbovita. Drumul ni se infatiseaza cand bun, cand rau, ca mai toate drumurile de tara sau forestiere de pe la noi... eram nerabdatoare sa revad aceste locuri prin care nu am mai fost de cand eram copil si mare mi-a fost dezamagirea cand am vazut ca amintirile mele nu mai coincid cu realitatea actuala: paduri defrisate, resturi de busteni... un peisaj oarecum dezolant, la care se mai adauga baltile pline de mocirla, baracile muncitorilor si haitele lor de caini infometati care sunt in stare sa sara la tine in masina.
Dana

Mihaela

Alina

Lacul Pecineagu

Ne-am ales si noi cu o catelusa care nu vroia sa ne mai paraseasca si care ne-a insotit tot drumul pana la intoarcere. Dupa o ora si un sfert de la Podu’ Dimbovitei ajungem la baraj unde facem un mic popas sa admiram lacul, apoi pornim din nou la drum. De la baraj pana la coada lacului mai parcurgem aproximativ opt kilometri pe un drum ce serpuieste de-a lungul lacului ce straluceste printre copacii ce-l inconjoara.
Cu toata viteza, inainteeee.....


Urme ale civilizatiei...




Ajunsi in coada lacului, dam de o poiana in care cu multi ani in urma eu mai fusesem si care nu mi se parea aproape deloc schimbata, doar cateva urme ale civilizatiei. Ne oprim sa studiem locul, facem cateva fotografii si ne continuam drumul de cealalta parte a lacului.
Oli, Dana si Alina

Trei frati patati

Oli

Oli

Dana

Curand drumul nu ne mai permite inaintarea cu masina si hotaram sa facem o plimbare pe jos. Padurea si cerul se oglindesc in lac, iar razele soarelui ne mangaie bland. In spatele nostru se ridica o parte din creasta Mezei, acoperita ici-colo de cateva petice de zapada. Ne intoarcem la masina si poposim din nou in poienita unde ne luam pranzul, dupa care facem cale intoarsa.










Nori nu prea prietenosi incep sa acopere albastrul cerului, dar soarele ne mai insoteste pana in Podul Dimbovitei, dupa care se ascunde si el. Facem o ultima oprire sa bem un suc si ne delectam cu niste catelusi draguti si primi stropi de ploaie incep sa cada.

Si putin Crai...



Totul se intuneca, ploaia se inteteste si nici de data asta nu reusim sa vedem ceva din minunatele peisaje fundatene sau branene. Speram insa ca saptamana viitoare vremea va fi mai ingaduitoare cu noi...

duminică, 2 aprilie 2006

Sarbatorind in munti...

E deja dimineata. Parca as mai dormi, dar cand stiu ca plec in Ciucas, imi sare somnul instantaneu… Cu atat mai mult cu cat avem niste surprise de dezvaluit. Ne intalnim in parcare la McDonald’s si dupa o vreme o luam din loc. Suntem multi. Vremea e inchisa, ba chiar ar vrea sa ploua. Totusi buna dispozitie nu ne paraseste. Inghesuiti in masini, eu cu doua cutii de tort in brate, Moni cu chitara in spate, rucsaci si alte minuni, urmam drumul prin Sacele spre Muntele Rosu. Facem un scurt popas la Babarunca sa ne mai dezmortim picioarele si ne propunem sa nu ne mai oprim decat la Muntele Rosu.

Moni, Milu, Miha si Nae

Carmen, Miha, Moni si Nae

Toate bune si frumoase pana aici, dar cand trebuie sa plecam spre refugiu, incepe distractia. Eu si Carmen cu cate o cutie de tort in mana, plus rucsaci in spate, zapada si ghetus… Tin’te bine sa nu cazi sa faci praf tortu’…

Cu torturile tot inainte...

Desi ma astept ca drumul sa fie mai lung dupa vreo 20 de minute ajungem la refugiu si incepem sa ne impartim care incotro, unii prin refugiu, altii pe afara, isi instaleaza corturile si vor sa-si probeze noii saci de dormit.


Shaq

Barza
Miha, Nae si Carmen

Dana, Carmen, Ovi, Moni, Nae si Miha

Carmen, Ovi, Moni, Dana, Nae si Miha

Cristi
Miha si Nae
Nae si Oli
Carmen

Da' nu vreau...

Baauuu...

Noi fetele incercam sa-i zburatacim pe Nae si pe Emi afar’ din refugiu ca sa pregatim torturile. Emi se lasa mai greu convins dar pana la urma iese. Scoatem lumanari, le aranjam, le aprindem, dar pentru ca lucrurile sa nu fie asa de banale, cu mintea mea creatza arunc in zbor : Ce-ar fi sa le punem niste bustenei, din cei pe care-i punem pe foc, in cutii in loc de tort !? Zis si facut ! Hi hi hi ! Anuntam restul lumii si chemam sarbatoritii… Le cantam si le inmanam cutiile de tort. Ei, convinsi ca acolo nu poate fi decat un tort, zambind cu jind desfac cutiile … si stupoare… nu eeee toort…

La multi ani!!!

Te gandesti la tort asa-i...? mmmmm...

Ce? Nu-i toort...?

Pai asta nu e tort...

Na, ca sa vezi ce am primit...

Baietii nostri gusta gluma, adica gusta bucata de lemn, li se pare cam invechit tortul. De undeva dupa o cortina facuta dintr-un izopren scoatem cele doua torturi, si le asezam in fata celor doi sarbatoriti sa sufle in lumanari, nu inainte de a-si pune cate o dorinta… In continuare urmeaza inmanarea cadourilor, pupaturi, « multi ani traiasca ! » si tot asa…

No, acu sa vedem ce gust are...
E cam taaaree...

Mmm... sa-l gust...!?
Mda, e cam atos...

Ah, iata si adevaratele torturi... in sfarsit... yami

Eh, asa mai stam de vorba!!!

Mi-am pus dorinta...

Sa-mi pun o dorinta...

Gata...







Mi-e somn de pic, asa ca desfac sacul si ma arunc in el. Ca prin vis incep sa recunosc acorduri, cantece… Alex Paun a pus mana pe chitara. Adormita, ciufulita, ma ridic la fiecare cantec pe care-l cunosc si mormai si eu versurile. Unde nu mai stiu bag cornul inapoi in sac. Si tot asa pana cand Nae nu mai poate dormi nici el din cauza forfotei mele asa ca, gata cu somnul ! In picioare… Scoatem si noi putin nasul afara, dupa care ne intindem la niste cantari de neuitat.


Scriind de zori versuri...

Bosumflici

Oare asta cum functioneaza...!?

Da, da, eu stiu...





Dimineata ne trezeste Emi sa plecam spre varful Ciucas, multi dintre noi n-avem niciun chef sa ne trezim asa devreme, la naiba, e 6 dimineata !!! Strange cativa oameni si se pornesc catre varf. Noi, mai adormim cateva ore si dupa ce ne savuram cafeaua si imbucam ceva, plecam si noi, o trupa de vreo 5 persoane : eu, Nae, Carmen, Milu si Crissa.


Nae, Carmen, Miha, Milu si Crissa
Poiana cu ghiocei

Ce-o fi scriind aici?
Nae, Miha, Milu si Crissa

Nae si Miha

Alene ne purtam picioarele pe poteca lina pana la panta de dinainte de cabana Ciucas, panta care ni se pare de-a dreptul istovitoare. Fiecare in stilul si ritmul sau ajunge la cabana. Popas. Poze si o piatra in gura, doar is pentru prima oara pe aceste meleaguri.

Take me as I am...


Milu, Crissa, Nae si Miha

Carmen, Crissa, Nae si Miha

Smecherii...
Tigaile

Carmen si Milu

Nu ma-mpusca...

Mainile sus, ca acu va impusc io...

Carmen

Prima oara in Ciucas... sa luam o piatra in gura... ah, e cam mica...

Asta e buna...?

De aici, lumea nu mai vrea sa urce. Eu insist. Pana la urma hotaram eu si Nae sa urcam. Ii asteptam pe cei care au plecat de dimineata. Tocmai se intorc. Luam doi pioleti de la ei, just in case, si plecam si noi sa cucerim varful Ciucas… primul nostru varf…

Peisajul este unul de poveste. Sunt impresionata de acest munte si arata foarte bine iarna. Ce-i drept ar trebui sa fie primavara, dar aici mai este inca zapada, pe alocuri chiar foarte mare. Stancile aruncate ici-colo fac tot deliciul. Privesc Tigaile, ne oprim pentru poze, ma minunez de toti stalpii indoiti pe care-i intalnesc si ma intreb ce napasta o fi dat peste ei de-au ajuns in halul asta.

Miha
Nae

Nae


Cred ca indragesc stalpii...

Ramificatii

Nae

Nae

Ma indragostesc de o bucata de stanca pe care o numesc, dupa forma si asemanare, Broscuta, trecem peste o portiune unde zapada a plecat, provocand o avalansa la scara mica, ne mai oprim pret de doua-trei poze si tot inaintam.

Uite Broasca !!!

Sa luam o pauza...

Un pui de avalansa

Cred ca am obosit... sa mai stam un pic...

V-am zis ca indragesc stalpii...

Brooaaaascaaa...

Uite-o acolo !!!

Noi si muntii...



Nu mai eee muuult...

La un moment dat Nae imi spune, uite mai urcam panta asta si am ajuns in varf. Yupi !!! Si incet incet ajungem sus pe varf.
Inca putin ...

Jumatate din indicator care este ruginit rau este inca inghetat, ma asez langa indicator sa fac o poza si ma trezesc cu o bucata de gheata in cap. Eh, cam asa ma primeste muntele asta pe mine, ca doar aici el e stapan…

Am vopsit un pic indicatorul... era prea ruginit...

Nu mai e gheata... ca a cazut in capul meu...

Miha pe vf Ciucas - 1959 m


Nae pe vf Ciucas - 1959 m

Nae



Primul varf cucerit impreuna...

Si acum... ne intoarcem pe unde am venit...


Nu zabovim prea mult, e deja destul de tarziu si bate si un vant de-ti ingheata mana pe aparat. Asa ca o luam la fuga la vale. Panta ce-o urcasem cu 10 minute inainte o coboram pe fund ca-i mai distractiv si apoi tot pe poteca facem cale intoarsa. Evident ca trebuie sa se petreaca si ceva de care sa-mi aduc aminte mai pe indelete. Zapada acum cu mult mai grea, datorita soarelui care se napusteste asupra ei, ne joaca feste, mai cu seama mie. Imi infig atat de tare piciorul stang ca nu reusesc nicicum sa-l mai scot. Ma panichez si incep sa ma rasucesc in toate partile, dar nici nu reusesc sa-l clintesc. Noroc cu Nae care ma linisteste si incepe sa sape in jurul piciorului, astfel eliberandu-l de stransoarea zapezii. Dupa mine, acolo ramaneam si mai si urlam.

Un buchet de ghiocei

Semnal nu prea e, am vrea sa vedem cat de tare ne injura Milu si Carmen care sigur ne asteapta la Muntele Rosu de ceva vreme. Nae inainteaza mai greu, il supara un genunchi, in schimb eu topai de colo-colo. Ajunsi in dreptul potecii care urca la refugiu ne oprim sa culegem un buchetel de ghiocei si o luam la vale catre Muntele Rosu. Ceilalti au plecat deja, doar Milu si Carmen ne mai asteapta… Ne aruncam in masina si pornim spre casa.

In drum spre casa


Carmen

Milu

Chiar daca ieri vremea nu parea sa tina cu noi, astazi ne-a oferit tot ce a avut ea mai bun… si ce ne-am mai bronzat… : -P