joi, 23 aprilie 2009

Revenirea la viaţă

Este pentru a nu ştiu câta oară când mă întreb care anotimp îmi place mai mult… Şi, ca de fiecare dată, realizez că de fapt nu pot răspunde la această întrebare. Fiecare anotimp are farmecul lui, şi fiecare început de anotimp trezeşte sentimente frumoase, amintiri, mă face pur şi simplu să spun: ăsta e anotimpul meu preferat! Aşa s-a întâmplat şi cu primăvara acestui an… Natura a prins viaţă, totul e verde, ba chiar multicolor, cerul e albastru, soarele străluceşte, păsărelele cântă, lumea mişună, copiii se joacă, aleargă, oamenii se plimbă…



Nu am mai rezistat să stau în casă… La urma urmei, trebuie să profit cumva de aceste zile de concediu. M-am cam plictisit de împachetat, mutatul poate să mai aştepte. Eu vreau să mă plimb prin acest minunat oraş şi să mă bucur de flori, de culori calde, de aerul îmbietor…























luni, 6 aprilie 2009

Primul semn…?

Tocmai ce am păpat şi m-am aşezat în pat la tv… Butonez, mai nimic interesant… cel puţin nu la tv… Ca orice viitoare mămică, chiar dacă incă burtica nu se vede şi nu se simte nimic, am tendinţa să-mi alint bebele şi să-l mângâi prin burtică. Deodată tresar pentru că ceva se intâmplă, sau cel puţin aşa mi se pare mie… O uşoară zvâcnitură, dacă o pot numi aşa, în pântecul meu… Mă întreb dacă e de la stomac, dar senzaţia este diferită, e ca un muşchi care tresare, deşi sunt sigură că nu e muşchi… de unde muşchi la mine :P

Mă întreb cu lacrimi în ochi dacă este prima mişcare pe care o simt de la bebe… Nu-mi rămâne decât să aştept… să văd dacă “zvâcniturile” se vor mai repeta. Dar eu cred că nu m-am inşelat, sunt unele sentimente şi senzaţii pe care nu le poţi descrie, nu le poţi defini… Bebe începe să se întregească, devine o fiinţă ce-şi face simţită prezenţa, iar eu… eu sunt în culmea fericirii…

vineri, 3 aprilie 2009

12 săptămâni şi 4 zile…

Bebe are 6,35 cm… şi avem undă verde pentru drumeţii şi munte… Aşa că de acum, mami, trebuie să facem o agendă…