Cumpana - Fagaras (13-15 iunie 2008)

E vineri si nu stiu cum sa fac sa termin mai repede cu munca si sa o zbughesc acasa unde Nae ma asteapta cu bagajele facute sa plecam la Cumpana, unde se desfasoara concursul Monom.

Undeva dupa ora 4 dupa amiaza reusim si noi sa parasim orasul si sa ne indreptam spre Bran. drumul prea bine cunoscut nu ne da prea multe batai de cap, insa odata ajunsa eu la volan ii dau destule batai de cap lui Nae care incearca sa scoata un sofer desavarsit din mine, nefiindu-i prea mila de bietul sau elev :-P. Noaptea ne prinde la baraj, de unde ii cedez locul lui Nae, drumul aratandu-se cam accidentat... doar e drum forestier.

Ajunsi in tabara parca nici nu vine sa mai punem si cortul, atmosfera de la foc e mult prea atragatoare asa ca mai mult ne invartim pe langa el decat pe langa locul de campare. Intr-un final ne instalam si cortul, luam chitara si fugim la foc, unde Nae reinvie cantece demult necantate sau uitate. Gasca se sparge, obositi vrem si noi sa ne retragem, dar suntem opriti de Soldatu' care ne convinge sa mai ramanem la o cantare in jurul focului... si ne lasam ispititi pana dimineata la 6 cand cu ne hotaram sa mergem la somn... peste o ora trezirea, se pleaca in traseu.

Cantare pana dimineata...

Ora 7...
Ne pregatim de traseu...

Suna si ceasul... doar eu reusesc sa ma trezesc, pe Nae nici nu pot sa-l misc, imi fac rucsacul si ma gandesc ca, no, tre' sa plec singura... numai ca surpriza: in prima tura pleaca doar echipajele I... Ma intorc si ma bag la loc in sac langa Nae, pana cand incep fdc-istii sa strige: Miha!! Miha!! Plecam in traseu, hai ca pleaca vaporasul! De data asta se trezeste si Nae, ne echipam rapid si sarim in vaporas. Dupa scurta dar draguta plimbare cu vaporasul, ajungem la baraj, unde dam testele teoretice si echipajul 106 ? - adica al doilea FDC, foarte numeros si pornim in traseu, nu inainte de a ne cumpara covrigi.

Nae si Carmen

Lacul Vidraru

Nae

Claudea, Tudor si Miha

CarmenAndra si Claudea

Lacul Vidraru de pe vaporas

Baraj Vidraru

Giovanna si Geo

Dupa vreo suta si un pic de metri (sau poate doua sute - niciodata nu m-am priceput la aprecieri de genul asta) de la baraj, intram pe valea lui Stan, un canion foarte dragut cu saritori, scarite, busteni, cascade, prapastiute... eu eram in culmea fericirii, insa nu toata lumea impartasea bucuria mea. desi traseul nu punea mari probleme, pentru cei ce au teama de inaltime scari si treceri peste mici prapastii, ar fi mai bine sa aleaga un alt traseu. La iesirea din canion un ceai cald ne asteapta si cursa de 45 de minute pana in punctul final al traseului. Desi pornim cu mult avant, incepem sa o lasam mai moale cand in fata ni se arata un urcus aproape pieptis. Insa recuperam de indata ce l-am cucerit, caci urmeaza o coborare pe care o facem mai mult alergand. Cu toate acestea nu reusim sa scoatem sub 45 de minute, ci 46. E bine si asa, intrucat se pare ca cele doua puncte, de plecare si sosire nu au fost chiar bine sincronizate.

Giovanna

In tabara, ne tot invartim doar-doar om dormi putin dar nu-i chip... repetitii pentru cultural... eu nu ma arat prea fericita, pierdusem o noapte, intrasem in traseu, se terminase o saptamana de munca, asa ca fac eforturi sa rezist... Ca si cum cineva acolo sus m-ar iubi suntem cel de-al doilea club care intra in cultural, asa ca suferinta mea e scurtata. Culturalul este unul deosebit intrucat cantecele sunt diversificate si putin schimbate ca si stil, proba de umor chiar a reusit sa aduca zambete pe chipurile celor prezenti, iar poezia lui Alex nu este decat un nou atu pentru noi. Nu degeaba am luat noi locul 3... Culturalul continua insa fara mine si Nae, care ne retragem la somn. Peste noapte incepe o ploaie care nu vrea sa se opreasca nici macar a doua zi la plecare, asa ca strangem totul pe ploaie, ne onoram premiile foarte "consistente" tot pe ploaie si parasim tabara... tot pe ploaie.

Vrem sa vedem Transfagarasanu', insa ceata si pe alocuri ploaia nu ne ofera prea multe privelisti... doar cascadele pe langa care trecem si cativa pereti de zapada printre care ne strecuram ne mai alina lipsa soarelui...

Transfagarasanu' in ceata...

Si uite asa a mai trecut un weekend... Pentru urmatorul nu ne-am programat nimic... Asta pentru ca in urmatorul weekend ne vom petrece...

Lacul Pecineagu - Muntii Iezer

Desi planuiam aceasta tura de vreo cateva saptamani, abia in acest weekend reusim sa o si finalizam. Initial am fi vrut sa plecam prin Zarnesti - Plaiul Foii, dar am hotarat sa o lasam pe weekendul viitor si sa incercam sa abordam traseul pe partea cu Podul Dimbovitei.

Drumul cel bun ....!?

Asa ca, duminica dimineata, Oli, Dana si Alina ma culeg de prin Tohanu Nou si destul de posomorati din cauza vremii inaintam rapid catre pasul Giuvala. Undeva in departare pare ca se lumineaza. Ne mai dezmeticim si noi si incercama sa ne invioram. Fundata o urcam mai mult pe ceata, dar la coborare, norii fac loc petelor de cer albastru, dealurilor inverzite sau crestelor muntilor.

Miha si catelusa adoptata...

Dana si Miha

Curand ajungem in Podul Dimbovitei si ne abatem spre dreapta pe firul vaii Dimbovita. Drumul ni se infatiseaza cand bun, cand rau, ca mai toate drumurile de tara sau forestiere de pe la noi... eram nerabdatoare sa revad aceste locuri prin care nu am mai fost de cand eram copil si mare mi-a fost dezamagirea cand am vazut ca amintirile mele nu mai coincid cu realitatea actuala: paduri defrisate, resturi de busteni... un peisaj oarecum dezolant, la care se mai adauga baltile pline de mocirla, baracile muncitorilor si haitele lor de caini infometati care sunt in stare sa sara la tine in masina.

Dana

Mihaela

Alina

Lacul Pecineagu

Ne-am ales si noi cu o catelusa care nu vroia sa ne mai paraseasca si care ne-a insotit tot drumul pana la intoarcere. Dupa o ora si un sfert de la Podu’ Dimbovitei ajungem la baraj unde facem un mic popas sa admiram lacul, apoi pornim din nou la drum. De la baraj pana la coada lacului mai parcurgem aproximativ opt kilometri pe un drum ce serpuieste de-a lungul lacului ce straluceste printre copacii ce-l inconjoara.

Cu toata viteza, inainteeee.....

Urme ale civilizatiei...

Ajunsi in coada lacului, dam de o poiana in care cu multi ani in urma eu mai fusesem si care nu mi se parea aproape deloc schimbata, doar cateva urme ale civilizatiei. Ne oprim sa studiem locul, facem cateva fotografii si ne continuam drumul de cealalta parte a lacului.

Oli, Dana si Alina

Trei frati patati

Oli

Oli

Dana

Curand drumul nu ne mai permite inaintarea cu masina si hotaram sa facem o plimbare pe jos. Padurea si cerul se oglindesc in lac, iar razele soarelui ne mangaie bland. In spatele nostru se ridica o parte din creasta Mezei, acoperita ici-colo de cateva petice de zapada. Ne intoarcem la masina si poposim din nou in poienita unde ne luam pranzul, dupa care facem cale intoarsa.

Nori nu prea prietenosi incep sa acopere albastrul cerului, dar soarele ne mai insoteste pana in Podul Dimbovitei, dupa care se ascunde si el. Facem o ultima oprire sa bem un suc si ne delectam cu niste catelusi draguti si primi stropi de ploaie incep sa cada.

Si putin Crai...

Totul se intuneca, ploaia se inteteste si nici de data asta nu reusim sa vedem ceva din minunatele peisaje fundatene sau branene. Speram insa ca saptamana viitoare vremea va fi mai ingaduitoare cu noi...