Zic să reînviem blogul!!!

A fost o zi mult prea frumoasă şi caldă ca să te chinui să stai în casă, aşadar nu mi-a luat mult până să pun mâna pe un rucsăcel şi să ne urnim pentru o scurtă plimbare – un fel de antrenament pentru ziua de mâine.

Alexandra s-a arătat foarte încântată aşa că astea fiind spuse, ne-am urcat în maşină şi am pornit. Am ales să facem şi un scurt popas la tarlaua noastră, unde am avut dezamăgirea să găsesc aproape toţi copăceii plantaţi în toamnă… roşi… un mic fir de nuc şi doi mesteceni au supravieţuit, cine ştie pentru cât timp :(

 Nucul

Ce a mai rămas dintr-un măr...

No, dacă aşa stă treaba pe tarla, hai măcar să ne mai îndulcim cu o plimbare primăvăratecă pe Lempeş. Deşi nu făcusem decât vreo câţiva paşi, şi ăia mai mult pe drum drept, Alex şi începu a se plânge că a obosit. Ei na… 

Dar uite ce floricele frumoase, pâlcuri-pâlcuri, ici galbene, colo mov, şi uite aşa, alergând de la o floare la alta şi mergând mai mult pe curbă de nivel, la intervale scurte păşind câte un pas-doi în sus, aproape am ajuns pe “creasta” Lempeşului. Uau! Ce frumos se vede, şi ce sus suntem, mami!!! Da, mami, suntem sus, vezi cât ai urcat? Bravo! 

Încântată, se avântă printre copaci, apoi ne oprim să ascultăm glasul naturii… Pădurea trosnea pe alocuri ca şi când şi-ar fi dezmorţit oasele după o iarnă grea - iarnă mai mult absentă anul ăsta, dacă stau bine să mă gândesc… 

Am urmărit şi două ciori care zburau de colo-colo, un planor în trecere, conuri multe de brad, culegem şi noi vreo două – bine că s-a oprit doar la două că deja mă gândeam că am luat un rucsac prea mic cu noi :P

Am mai urmărit vreo câteva furnici – care probabil îşi căutau drumul spre casă, o gărgăriţă – căreia i-am cântat, şi conform cântecului a zburat :P. Am alergat si am admirat mugurii copacilor, am îngenuncheat de vreo două ori de prea mult avânt, iar plăcinta cu brânză a prins aşa de bine in scurtele popasuri.

Pădurea a fost răcoroasă. E vremea să coborâm. 

Soarele începe să apună, dar e încă destul de cald. Alex dă semne de oboseală, şi simulează câte un sforăici din picioare. Ne mai trezeşte un parapantist care planează deasupra dealului. 

Încă vreun sfert de oră şi ajungem la maşină. În două minute clachează, moş Ene o vizitează… Eh, da, şi eu aş trage un pui de somn, într-un hamac, de mă-ntrebaţi :P