Lacul Pecineagu - Muntii Iezer

Desi planuiam aceasta tura de vreo cateva saptamani, abia in acest weekend reusim sa o si finalizam. Initial am fi vrut sa plecam prin Zarnesti - Plaiul Foii, dar am hotarat sa o lasam pe weekendul viitor si sa incercam sa abordam traseul pe partea cu Podul Dimbovitei.

Drumul cel bun ....!?

Asa ca, duminica dimineata, Oli, Dana si Alina ma culeg de prin Tohanu Nou si destul de posomorati din cauza vremii inaintam rapid catre pasul Giuvala. Undeva in departare pare ca se lumineaza. Ne mai dezmeticim si noi si incercama sa ne invioram. Fundata o urcam mai mult pe ceata, dar la coborare, norii fac loc petelor de cer albastru, dealurilor inverzite sau crestelor muntilor.

Miha si catelusa adoptata...

Dana si Miha

Curand ajungem in Podul Dimbovitei si ne abatem spre dreapta pe firul vaii Dimbovita. Drumul ni se infatiseaza cand bun, cand rau, ca mai toate drumurile de tara sau forestiere de pe la noi... eram nerabdatoare sa revad aceste locuri prin care nu am mai fost de cand eram copil si mare mi-a fost dezamagirea cand am vazut ca amintirile mele nu mai coincid cu realitatea actuala: paduri defrisate, resturi de busteni... un peisaj oarecum dezolant, la care se mai adauga baltile pline de mocirla, baracile muncitorilor si haitele lor de caini infometati care sunt in stare sa sara la tine in masina.

Dana

Mihaela

Alina

Lacul Pecineagu

Ne-am ales si noi cu o catelusa care nu vroia sa ne mai paraseasca si care ne-a insotit tot drumul pana la intoarcere. Dupa o ora si un sfert de la Podu’ Dimbovitei ajungem la baraj unde facem un mic popas sa admiram lacul, apoi pornim din nou la drum. De la baraj pana la coada lacului mai parcurgem aproximativ opt kilometri pe un drum ce serpuieste de-a lungul lacului ce straluceste printre copacii ce-l inconjoara.

Cu toata viteza, inainteeee.....

Urme ale civilizatiei...

Ajunsi in coada lacului, dam de o poiana in care cu multi ani in urma eu mai fusesem si care nu mi se parea aproape deloc schimbata, doar cateva urme ale civilizatiei. Ne oprim sa studiem locul, facem cateva fotografii si ne continuam drumul de cealalta parte a lacului.

Oli, Dana si Alina

Trei frati patati

Oli

Oli

Dana

Curand drumul nu ne mai permite inaintarea cu masina si hotaram sa facem o plimbare pe jos. Padurea si cerul se oglindesc in lac, iar razele soarelui ne mangaie bland. In spatele nostru se ridica o parte din creasta Mezei, acoperita ici-colo de cateva petice de zapada. Ne intoarcem la masina si poposim din nou in poienita unde ne luam pranzul, dupa care facem cale intoarsa.

Nori nu prea prietenosi incep sa acopere albastrul cerului, dar soarele ne mai insoteste pana in Podul Dimbovitei, dupa care se ascunde si el. Facem o ultima oprire sa bem un suc si ne delectam cu niste catelusi draguti si primi stropi de ploaie incep sa cada.

Si putin Crai...

Totul se intuneca, ploaia se inteteste si nici de data asta nu reusim sa vedem ceva din minunatele peisaje fundatene sau branene. Speram insa ca saptamana viitoare vremea va fi mai ingaduitoare cu noi...