Am mai bălăurit noi ceva vreme prin Ungaria. Bineînţeles că la Budapesta, deşi am fost avertizaţi să fim atenţi la indicatoare ca să nu intrăm prin oraş, am reuşit să aleg traseul prin capital, pentru că indicatoarele sunt atât de inteligente încât şi pe unul şi pe celălalt scria M0 (autostrada pe care ar fi trebuit să ocolim Budapesta) şi am ales şi eu ce mi-a fost mai la îndemână, respectiv dreapta… respectiv nu ce trebuia. Adică, va să zică tre’ să ţii banda din stânga ca să nu fii nevoit să traversezi oraşul. Nici nu trec bine de indicator că mă prind de gafă şi îi zic lui Nae: “Cred că azi o să vedem Budapesta :P “… care Budapesta e foarte aglomerată şi cu mult prea multe semafoare, după părerea lui Nae. Alex îşi pierde răbdarea în spate şi tati nu reuşeşte să o înduplece aşa că facem schimb de locuri şi după încă o vreme ieşim din Budapesta. Şi cu toată viteza înainte spre Austria.
După calculele noastre ar fi trebuit să părăsim Ungaria pe la Hegyeshalom, respectiv să intrăm în Austria pe la Nickelsdorf… dar no, când îţi iei GPS mai bine nu îţi faci tu traseul, că oricum te bagă el pe unde nici nu gândeşti. Aşa se face că ne trezim că ne abatem puţin spre sud, mai exact către Jánossomorja (Ungaria) – Andau (Austria)… Şi pentru că mult nu mai e până să se întunece, hotărâm să ne oprim în prima localitate care ne poate oferi cazare… Intrăm în Frauenkirchen şi începem căutările. Dar ce să vezi… austriecii ăştia sunt mai rău ca găinile, adică se baricadează în case, astfel încât la 7 seara nu mai vezi ţipenie de om… poate vreo 5-6 tineri cu vreo 2 maşini, cu muzica destul de tare, care se întâlnesc la poarta spitalului, şi nu pentru a vizita pe cineva, aşa cum am fi tentaţi să credem (oricum sunt convinsă că aia nu era oră de vizită), ci pentru că acolo era punctul lor de întâlnire.
Ȋn fine, noi continuăm căutările, dar toate pensiunile au uşile inchise, obloanele trase… Nicio lumină aprinsă… Ce naiba… La un moment dat ne întoarcem la singurul hotel pe care îl găsisem deschis, dar surpriză… acum era închis!!! Super! Noroc că există o sonerie, şi sunăm, şi vine omu’, ne conduce în cameră, o cameră foarte mare şi luxoasă de altfel, ne predă cheia şi se retrage nu înainte să ne anunţe că ar fi bine să lăsăm doar geamul cu plasă deschis, că altfel or să ne mănânce ţânţarii. Nu-i bai că oricum ne-au mâncat cât am cărat bagajele sus în cameră…
Cam aşa se încheie prima zi din luna de miere… mă rog s-a încheiat ceva mai târziu în noapte…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu