Spre Austria

Am mai bălăurit noi ceva vreme prin Ungaria. Bineînţeles că la Budapesta, deşi am fost avertizaţi să fim atenţi la indicatoare ca să nu intrăm prin oraş, am reuşit să aleg traseul prin capital, pentru că indicatoarele sunt atât de inteligente încât şi pe unul şi pe celălalt scria M0 (autostrada pe care ar fi trebuit să ocolim Budapesta) şi am ales şi eu ce mi-a fost mai la îndemână, respectiv dreapta… respectiv nu ce trebuia. Adică, va să zică tre’ să ţii banda din stânga ca să nu fii nevoit să traversezi oraşul. Nici nu trec bine de indicator că mă prind de gafă şi îi zic lui Nae: “Cred că azi o să vedem Budapesta :P “… care Budapesta e foarte aglomerată şi cu mult prea multe semafoare, după părerea lui Nae. Alex îşi pierde răbdarea în spate şi tati nu reuşeşte să o înduplece aşa că facem schimb de locuri şi după încă o vreme ieşim din Budapesta. Şi cu toată viteza înainte spre Austria.

După calculele noastre ar fi trebuit să părăsim Ungaria pe la Hegyeshalom, respectiv să intrăm în Austria pe la Nickelsdorf… dar no, când îţi iei GPS mai bine nu îţi faci tu traseul, că oricum te bagă el pe unde nici nu gândeşti. Aşa se face că ne trezim că ne abatem puţin spre sud, mai exact către Jánossomorja (Ungaria) – Andau (Austria)… Şi pentru că mult nu mai e până să se întunece, hotărâm să ne oprim în prima localitate care ne poate oferi cazare… Intrăm în Frauenkirchen şi începem căutările. Dar ce să vezi… austriecii ăştia sunt mai rău ca găinile, adică se baricadează în case, astfel încât la 7 seara nu mai vezi ţipenie de om… poate vreo 5-6 tineri cu vreo 2 maşini, cu muzica destul de tare, care se întâlnesc la poarta spitalului, şi nu pentru a vizita pe cineva, aşa cum am fi tentaţi să credem (oricum sunt convinsă că aia nu era oră de vizită), ci pentru că acolo era punctul lor de întâlnire.

Ȋn fine, noi continuăm căutările, dar toate pensiunile au uşile inchise, obloanele trase… Nicio lumină aprinsă… Ce naiba… La un moment dat ne întoarcem la singurul hotel pe care îl găsisem deschis, dar surpriză… acum era închis!!! Super! Noroc că există o sonerie, şi sunăm, şi vine omu’, ne conduce în cameră, o cameră foarte mare şi luxoasă de altfel, ne predă cheia şi se retrage nu înainte să ne anunţe că ar fi bine să lăsăm doar geamul cu plasă deschis, că altfel or să ne mănânce ţânţarii. Nu-i bai că oricum ne-au mâncat cât am cărat bagajele sus în cameră…

Cam aşa se încheie prima zi din luna de miere… mă rog s-a încheiat ceva mai târziu în noapte…

Ungaria cea plină de maci

 Ca să fiu sinceră, drumurile din Ungaria nu sunt foarte bune de îndată ce treci graniţa, şi am văzut şi ceva gunoaie, dar astea pot fi şi urmele “civilizaţiei” noastre, însă îţi dai seama că eşti altundeva decât în România numai dacă arunci un ochi la case şi grădini: îngrijite, gazonul tăiat, flori multe. Mă enervează rău de tot că ţara asta a noastră e aşa de înapoiată. Câteodată îţi vine să pleci şi să nu te mai uiţi înapoi… Apoi devii melancolic…

Dar să revenim la traseu… :P  Pe lângă minunatele sătuce prin care am trecut, imense câmpuri pline de maci ne-au încântat şi mângâiat ochii. Am văzut maci şi la noi, dar nu atât de mulţi, parcă Ungaria ar fi ţara macilor. Nae vrea să ajungem cât mai repede în Austria, dar eu salivez după macii ăştia, şi dacă nu s-ar ofili, aş culege câteva braţe şi mi le-aş înşira în pat să dorm… pe pat de flori… pe pat de maci…

Nae mă priveşte şi zâmbeşte, mai goneşte puţin şi deodată văd că face cale întoarsă. Zărise o parcare şi un lan de ierburi plin cu maci. Yupi! Cred că în ochii mei jucau macii precum joacă Jerry fript în ochii lui Tom :P  Aş fi fost în stare să mă arunc în ierburile alea, dar nu păreau la fel de prietenoase când te apropiai de ele. Aşa că mă mulţumesc cu o serie de fotografii… Păcat că nu am emoticonu’ din messenger, cel visător…

Nu mi-am săturat privirea de tot, doar în de-ajuns pentru o vreme… Şi dacă tot am oprit, ne-am gândit că o gustare la marginea acestui peisaj e binevenită… cel puţin pentru Alex… care nu refuză şi se arată tare încântată şi ea de maci… de fapt ea începuse deja gustarea… cu câteva petale de maci… :P

Ȋncă prin România

Noi am vrut să plecăm cu noaptea în cap să fim primii la graniţă :P

Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte niciodată cu cea din târg, chiar dacă am reuşit să ne suim în maşină pe la 2 noaptea, în apropiere de intersecţia Rm Vîlcea – Sibiu, am făcut primul popas şi am tras un pui de somn. Normal că nu dormim prea mult, Alexandra e mai ceva ca pupăza din tei şi ne dă trezirea pe la 6. Se aşază la volan, profitând de faptul că tati se trezeşte cu o cafea şi-o ţigară, şi mă asigură că, la o adică, ne duce ea, să stăm fără de grijă, că ea ştie să conducă.

Lasă mami, că pot eu să conduc, vă duc eu :P

Un ultim popas în România îl facem înainte de Arad, să ne energizăm. E vreme bună, poate prea cald, dar acum avem aer condiţionat. Adevărul e că Nae are dreptate, fără el ne-am fi copt, iar cu geamurile deschise cred ca ne-am fi făcut capetele cât elefanţii. No, acestea fiind zise, ne luăm “la revedere” de la minunata noastră patrie şi trecem “dincolo”.

Adică… nu ştiu ce energizant mi-aţi dat aici, dar pe mine mă ia somnu’…

Am doi dinţişori… hihi

“Austria de România”

Duminică a fost o zi tare frumoasă. După cum rămăsese stabilit, ne-am prezentat la biserică împreună cu naşii… şi lumânările… după care ne-am ospătat bine cu o fripturică de miel (yami… şi acum salivez) şi pentru că vremea era atât de prietenoasă cu noi, am decis să ieşim puţin şi să ne pregătim pentru luna de miere, să nu cumva să avem vreun şoc, doamne fereşte când om ajunge pe alte meleaguri :P. Ioana propune să mergem mai sus de Cheile Grădiştei. Ne suim în maşină şi pornim.

De la complexul Cheile Grădiştei urcăm pe un drum pietruit dar foarte bun, în serpentine, până se termină. Şi când se termină, ţi se termină şi respiraţia, căci ai impresia că nu te afli în România, ci undeva în Alpi, poate în Austria. Ei da, aşa mai zic şi eu să începi “luna de miere” :P

Vă las şi pe voi să vedeţi “Austria de România”.