Ah, da, noi aşteptam sfârşitul ăsta de săptămână cu ceva nerăbdare
şi cu oarecare emoţii căci ăştia de la meteo au prezis ploi toată săptămâna si
vreme bună duminica. No, asta nu avea de ce să ne dea totuşi emoţii, dar în condiţiile
în care toată săptămâna a fost frumos, ne era teamă să nu iasă pe dos! Bun, pe
asta cu duminica au nimerit-o :P
Stabilisem să ne întâlnim la Modarom la 10 jumate (ora
nouă). Şi am fi ajuns la timp, nu vreo 10 minute mai târziu, dacă realizam că
soare şi cer albastru nu înseamnă neapărat şi călduri extreme. De îndată ce am
deschis uşa scării, ne-a izbit aşa un aer răcoros că a trebuit să revizuim
puţin garderoba.
Ei bine, în jur de 11 am început urcuşul, pe Drumul
Serpentinelor, triunghi roşu – de data asta – e bine că avem diversitate de
marcaje, ne obişnuim cu ele. Poteca asta nu pune prea mari problem ca şi
dificultate, dar dacă nu bate soarele pe acolo într-o dimineaţă de primăvară, e
cam prea răcoroasă. Deşi eu am urcat în tricou, Alexandrei i-ar fi prins bine
nişte mănuşi. La o adică nici eu nu le-aş fi refuzat :D
 |
| Veveriţele |
Altfel, urcuşul s-a
derulat fără probleme. Copiii s-au descurcat de minune şi după ei nu ar fi fost
nevoie de nici o pauză şi desigur le era greu să ţină poteca marcată, fiind
atraşi mai mult de variantele mai “hard”: scurtături, căţărat pe toţi bolovanii,
pe toţi copacii… Ieşiţi în luminişul de sub cablurile telecabinelor, mai
admirăm frumosul Braşov şi din când în când mai lăsăm capul jos să nu cumva să
ne mai agaţe vreuna în drumul ei, în sus ori jos.
După vreo oră şi trei sferturi de urcat (timp bun – aş zice
eu în condiţiile în care la intrarea în traseu se anunţa 1h-1h ½) – de fapt
dacă erau doar copiii, ei sigur ar fi ajuns mai repede – ce face foamea din om
:P Ei îşi doreau să ajungă cât mai repede sus, să luăm picnicul la înălţime :)
Şi am luat şi picnicul şi ne-am alergat si jucat puţin, apoi
am coborât la Belle vue-ul nostru în stil hollywoodian, după care am luat-o
înapoi pe traseu spre o delicioasă îngheţată – care între timp s-a transformat
în shake (nu îngheţata propriu-zisă, ci doleanţa :P).
Odată ajunşi jos am avut
toţi senzaţia, pe când traversam strada către Bălcescu, că dintr-o dată am
intrat într-o altă lume… zgomotoasă, aglomerată. Pe Republicii nu puteai să
treci dintr-o parte în alta fără să te asiguri, parcă eram la iarmaroc… Şi mă
mai întreabă lumea de ce nu mă duc în centru… nu, dom’le nu-mi mai place deloc
aglomeraţia, şi, da, cred că Rep-ul are mai mult farmec când mă plimb singură –
sau însoţită :P
Tre’ să recunosc că nu mi-am imaginat că poate să fie chiar
atât de aglomerat şi pe Tâmpa, şi mai ales pe traseul ăsta. Eu m-am simţit şi
aici ca pe bulevard. Să mai zică cineva că braşovenii nu-s sportivi :P
