Team building - Durău

Weekendul acesta a fost să fie Durău... Vineri în jurul prânzului, mi-am cules colegii de muncă şi îmbarcaţi în două maşini luăm drumul către Miercurea Ciuc, Topliţa, Borsec şi destinaţia finală: Durău.



Este o zi foarte frumoasă, nu-ţi prea vine să stai in spatele volanului. Ma bucur atât cât pot de culorile toamnei şi aproape că mă zgârii pe ochi că nu pot opri să mai fac câte o poză. În faţă sunt ceilalţi colegi care se cam grăbesc şi o dată ce am stabilit că mergem împreună, trebuie să-mi înfrâng tentaţiile… aşa că, atenţie la drum!

Apropo de drum, parcă nu mai e aşa de rău precum îl ştiam eu acum vreo doi ani, iar pe porţiunea de la Topliţa-Durău doar vreo trei sau patru semafoare.

Munţii Hăşmaş

Ne aflăm deja în Grinţieş şi nu mai găsim intrarea spre Durău. Băieţii o ţin tot înainte şi începem să urcăm. După câte îmi amintesc eu de anul trecut, cu siguranţă am ratat intrarea. Tragem pe dreapta, scoatem harta şi ne dăm seama că aşa este, dar unde o fi fost intrarea aia că noi n-am văzut-o. Facem cale intoarsă şi la nici un kilometru jumate zărim un indicator mare spre Durău… dar dinspre Piatra Neamţ, căci dinspre Borsec nimic… No, acum am găsit şi drumul cel bun, mai avem puţin şi ajungem în Durău. Dar chiar dacă mai sunt doar vreo 10 km, asta nu înseamnă că drumul nu este primejdios. Iluminatul public practic nici nu există şi după ce mă angajez într-o depăşire, mă trezesc cu un cal în faţa maşinii. Nu mă întrebaţi cum şi ce am făcut… am scăpat… asta e important cu o sperietură groaznică şi evident cu nişte gânduri nu tocmai bune adresate proprietarului. Îmi propun să nu mai depăşesc nimic în seara asta :D şi într-un final intrăm şi în Durău unde bâjbâim un pic până găsim hotel Bradul.

După ce ne cazăm, coborâm la masă, mai cunoaştem pe unul pe altul, se anunţă programul de sâmbătă şi pentru că mi-e cam somnic, regăsesc scările spre cameră.

Sâmbătă dimineaţa… După micul dejun, cam sărac şi nu extraordinar de bun, mă echipez de drumeţie şi ne adunăm în faţa hotelului. Ne îndreptăm spre intrarea în Parcul Naţional Ceahlău, unde aflu că se plăteşte o taxă. Mă întreb de ce… Ni se alătură un ranger de la parc, dl Titi care ne îndrumă paşii spre cabana Fântânele. Poteca, marcată cu bandă roşie, pleacă de la Administraţia parcului şi urcă domol printr-o pădure galbenă, roşiatică şi pe alocuri verde. Suntem răsfiraţi pe mai bine de câteva sute de metri, căci suntem mulţi şi nu toţi obişnuiţi cu astfel de drumeţii. Dl Titi ne povesteşte despre Ceahlău şi despre legendele lui…

Se spune că era o dată o fată foarte frumoasă care innebuni toţi flăcăii vremii, aşa că Panaghia, acesta era numele fetei, fu dusă pe platoul Ceahlăului. Numai că aici se îndrăgosti însuşi Soarele de ea. Şi Soarele începu să-şi petreacă tot mai mult timp cu tânăra fată, astfel că Luna căreia Soarele îi jurase dragoste veşnică, se plânse lui Zeus. Acesta numaidecât îi pedepsi pe cei doi îndrăgostiţi, pe ea transformând-o într-o stâncă, iar lui înfăţişându-i în fiecare dimineaţă neguri şi ceţuri pentru a nu mai fi ispitit vreodată de frumuseţea vreunei pământene.

Ultima porţiune de traseu urcă în serpentine şi dăm într-o poiană, Poiana Fântenele. Aici se ridică şi Cabana cu acelaşi nume. E cam pustiu pe aici, dar sunt surprinsă să văd un jandarm montan aici. Mai târziu mi se explică faptul că administraţia parcului are o colaborare fructuoasă cu jandarmeria montană. Adevărul este că cel puţin pe acest traseu, nu am văzut nici măcar o bucăţică de hârtie sau un pet. Marcaje foarte bine întreţinute şi panouri informative despre diferite aspect ale masivului. Ba chiar şi o monitorizare a celor care pătrund în parc, căci eşti nevoit să treci pe la adiministraţie aşa că aceştia au o evidenţă a celor vor să urce, care primesc la plecare în traseu. Mai mult, rangerii se pare că-şi fac şi ei datoria şi au în permanenţă o cameră video pentru a înregistra eventualele nereguli. Acum înţeleg utilitatea taxei.

Aici, la cabana Fântânele – 1220 m – facem pauză, bem câte un ceai şi dl Titi ne îmbie să mai citim câte o legend. Nu se înghesuie nimeni aşa că ne citeşte tot el, după care Oana şi Alin plimbă micuţa cărticică de la unul la altul. O altă legendă spune că Decebal văzând că este învins de Traian, îşi sfătuieşte fiica, Dochia să-şi schimbe straiul şi să fugă în munţi. Aceasta urmează sfatul părintesc şi după ce Traian cucereşte Sarmizegetusa, cere să-i fie adusă fiica lui Decebal. Aflând că aceasta a fugit în munţi, Traian trimite un centurion să răscolească ţara în lung şi-n lat ca să o găsească pe Dochia. Aceasta se îndreaptă spre aceste meleaguri după câte se pare şi de atâta oboseală calul i se prăpădeşte şi este nevoită să alerge. Însă urmăritorii sunt din ce în ce mai aproape şi dându-şi seama că nu mai are nicio scăpare, nu-i rămâne decât să implore zeii să o transforme intr-o stâncă pentru a nu cădea pradă duşmanilor.

Ora legendelor...

Panaghia şi vf Toaca

Panaghia

De aici dl Titi ne propune să coborâm până în Poiana lui Şteofan şi de acolo înapoi în Durău. Am fi vrut să vedem şi cascada Duruitoarea, dar timpul nu ne mai permite, căci mai avem şi activităţile cu specific de team-building aşa că ne rămâne să acceptăm variant dlui Titi. Urmează o potecă marcată cu triunghi galben, mai mult pe curbă de nivel până în Poiana lui Şteofan, aproximativ 1200 m, unde intersectăm traseul ce urcă dinspre Durău spre cascada Duruitoarea, pe cruce roşie. Facem dreapta si urmează o coborâre puţin mai abrupt, printr-o pădure plină de culori calde.

Întorşi la hotel, ne duşuim şi coborâm la masă. După prânzul luat pe la ora 3 :D, ieşim din nou în faţa hotelului unde suntem împarţiţi în 4 grupe şi pe baza unor indicia şi joculeţe trebuie să găsim o comoară. După alergături, răspunsuri, sărituri, trecerea unui pod legaţi la ochi, ajungem şi la locul cu pricina, dar aflăm că deja comoara a fost descoperită. Oricum, echipa mea a fost cea mai tare :D

În sala de mese, se organizează un mic concurs: prezentarea firmei. Ne împărţim din nou pe echipe şi cu ajutorul câtorva materiale, ne punem imaginaţia la lucru. Ce-a ieşit...? Râsete şi aplauze...

Seara urmează o masă festivă şi după aceasta mă retrag din nou, căci oboseala mă răpune.

Se face iar dimineaţă… Luăm micul dejun şi ne învârtim până când se strânge echipa. Urmează câteva discuţii pe marginea proiectelor pe care le avem şi după ce lămurim aceste aspecte, împachetăm, predăm chei, ne urcăm în maşină şi luăm drumul spre Bicaz – Piatra Neamţ.

Evident că şi azi este o zi frumoasă. A, şi au reparat şi podul de la intrarea în Poiana largului, aşa că acum se merge aţă pe acolo. Mai fac vreo doua popasuri scurte pentru a admira peisajul de toamna si lacul Izvorul Muntelui.

Izvorul Muntelui

Izvorul Muntelui

La Piatra Neamţ ne mai oprim preţ de o shaorma, admirăm “Tâmpa” lor, ba chiar două “Tâmpe” :D… Pietricica, respectiv Cozla şi din nou la drum.

"Tâmpa" lor - Pietricica, Piatra Neamţ

Pe la Bacău ne prinde întunericul şi de aici mai avem încă vreo trei ore şi un pic şi ajungem în oraş. Le las pe fete şi eu mă grăbesc spre Zărneşti să-mi recuperez “copilul” neastâmpărat… :D