La o lună de la prima tură, Alexandra se aventurează în cea de-a doua. Aceasta este una uşoară şi relativ scurtă. După ce ne culeg Geo şi Giovanna, lăsăm maşina în penultima curbă dinspre Măgură, luăm rucsăceii, inclusiv pe Alexandra şi cu paşi mărunţi ne îndreptăm spre satul Măgura. Este foarte cald, un vânt adie uşor… Priveliştea nu e chiar una clară, dar e plăcut să îţi petreci vremea afară şi să-ţi clăteşti ochii cu împrejurimile.
Nu ne-am propus să urcăm chiar până în şa. Pornim pe traseul cu triunghi albastru care te urcă în şa, insă după câteva sute de metri, Geo ne propune să ne abatem puţin stânga sus, înspre vechea potecă. Pentru că nu ne-am propus să facem o tură mai serioasă, bineînţeles că nimeni nu şi-a luat apă, iar la lăpticul Alexandrei nu putem atenta. Facem haz… şi cică ne mai numim şi munţomani :D
Dar Geo îşi aminteşte că pe vechea potecă se găseşte un izvoraş, exact în dreptul unei vechi odăiţe, aşa că suim câţiva metri în stânga şi dăm în poteca mai sus amintită. Şi după câteva minute ajungem şi la odăiţa respectivă, unde de altfel speram să găsim o băncuţă, o lespede ceva, dar nu… doar un grăjduleţ. Aşa că ochim nişte bolovani mai mari, dăm rucsacii jos, inclusiv pe Alex, care soarbe din priviri toate împrejurimile şi pe noi. După ce ne “adăpăm”, scoatem portocale, banane şi lăptic. Alexandra dă lăpticu’ pe juma’ de banană şi doi clini de portocală, Geo face un scurt cocoţ, ne dăm cu părerea care-o fi vf Ascuţit (să ne fie ruşine :P ), localizăm cabana Omu’ foarte înzăpezită (aci ne creşte inima… că ştim :P ) şi plecăm înspre maşină pe curbă de nivel o bucată de vreme, după care ne începem coborârea. Alex adoarme. Cred şi eu… Şi eu aş dormi în condiţiile astea, numai că nu mă cară nimeni :D.
La o lună de la prima tură, Alexandra se aventurează în cea de-a doua. Aceasta este una uşoară şi relativ scurtă. După ce ne culeg Geo şi Giovanna, lăsăm maşina în penultima curbă dinspre Măgură, luăm rucsăceii, inclusiv pe Alexandra şi cu paşi mărunţi ne îndreptăm spre satul Măgura. Este foarte cald, un vânt adie uşor… Priveliştea nu e chiar una clară, dar e plăcut să îţi petreci vremea afară şi să-ţi clăteşti ochii cu împrejurimile.
Nu ne-am propus să urcăm chiar până în şa. Pornim pe traseul cu triunghi albastru care te urcă în şa, insă după câteva sute de metri, Geo ne propune să ne abatem puţin stânga sus, înspre vechea potecă. Pentru că nu ne-am propus să facem o tură mai serioasă, bineînţeles că nimeni nu şi-a luat apă, iar la lăpticul Alexandrei nu putem atenta. Facem haz… şi cică ne mai numim şi munţomani :D 
Dar Geo îşi aminteşte că pe vechea potecă se găseşte un izvoraş, exact în dreptul unei vechi odăiţe, aşa că suim câţiva metri în stânga şi dăm în poteca mai sus amintită. Şi după câteva minute ajungem şi la odăiţa respectivă, unde de altfel speram să găsim o băncuţă, o lespede ceva, dar nu… doar un grăjduleţ. Aşa că ochim nişte bolovani mai mari, dăm rucsacii jos, inclusiv pe Alex, care soarbe din priviri toate împrejurimile şi pe noi. După ce ne “adăpăm”, scoatem portocale, banane şi lăptic. Alexandra dă lăpticu’ pe juma’ de banană şi doi clini de portocală, Geo face un scurt cocoţ, ne dăm cu părerea care-o fi vf Ascuţit (să ne fie ruşine :P ), localizăm cabana Omu’ foarte înzăpezită (aci ne creşte inima… că ştim :P ) şi plecăm înspre maşină pe curbă de nivel o bucată de vreme, după care ne începem coborârea. Alex adoarme. Cred şi eu… Şi eu aş dormi în condiţiile astea, numai că nu mă cară nimeni :D. 
Un comentariu:
vai tuuu, cat e de dulce!! doamne, imi vine sa pup monitorul :). Foarte bine ca o inveti de mica cu natura, se pare ca e in elementul ei :)
Te pupacesc si sa creasca mare, ca frumoasa e
Trimiteți un comentariu