Prima tură a Alexandrei

E 7:30… Alex se trezeşte… Papă şi are chef de joacă. E tare voioasă. Afară soarele împrăştie raze care te îmbie să ieşi din casă. Mi se face poftă de natură. Brusc îmi amintesc că cineva a anunţat o tură la Curmătura, printre Prăpăstii. Îmi zic că e bine şi până între Prăpăstii. Sun lumea, e bine, tocmai pleacă din Braşov, am timp să pregătesc rucsăcelul Alexandrei, fac lăptic, ceiuţ, schimburi… poate că Alexandrei îi va plăcea traseul şi vom ajunge şi la Curmătura. Gâza e şi ea nerăbdătoare să iasă, îi place afară. Aşa că la scurt timp ne urcăm în maşină şi ne îndreptăm spre Fântâna lu’ Botorog. Aici ne întalnim cu Alina, Carmen, Claudea şi un tip de la Salvamont care ne va însoţi câteva minute, după care va trece peste “deal” în Peştera.

La “gheţaru’ lu’ mami şi tati”

Trupa de şoc :P

Claudea, Alina şi Carmen

Alexandra... Regina munţilor după cum a numit-o Carmen

Mami şi Bubu

Noi mergem agale spre Prăpăstii. Alex e răpusă de aerul curat, doarme ca un îngeraş. Nici măcar zgomotosul tractor care târă de bieţii buşteni tăiaţi de pe versanţii din dreapta noastră nu reuşeşte să o trezească.

Papa...

Trebuie să recunosc că pe mine mă incearcă o lene deosebită şi încerc să corup fetele să vină la un păstrăv şi să lăsăm pe altădată tura asta, dar fetele dau dovadă de multă ambiţie şi chiar dacă salivează, înghit în sec şi vor să termine ce şi-au propus. Alex nu dă semne de oboseală sau plictiseală aşa că hotărâm să urcăm şi noi la Curmătura sau măcar încă un pic. Poteca însă ne dă ceva bătaie de cap, căci pe aici mai e încă gheaţă, iar eu înaintez destul de greu, având-o pe Alex în faţă. Cu prudenţă şi ajutor din partea fetelor, depăşim porţiunile cu probleme. Alex se trezeşte, devine interesată de peisaj pentru o vreme după care începe să mârâie. Facem o scurtă pauză… papa şi schimbăm un pampers, după care o luăm din nou la picior. Acum Alex este foarte atentă la tot ce o înconjoară. Râde şi gângureşte, mă “oboseşte” şi trece din când în când în braţele lui Carmen.

Cu puţin timp înainte să ieşim din pădure, Alex adoarme. Zărim prima brânduşă, facem câteva poze şi începem ceea ce eu numesc partea “unde ar trebui să existe o telecabină”, adică o “bucăţică de deal” care nu pare prea înclinată, dar care scoate untu’ din tine. Sunt disperată să ajung la cabană, aşa că trag tare şi nu mai vreau să mă opresc până nu mă văd sus în potecă. Alex devine şi ea nerăbdătoare… vrea şi ea să vadă cabana. Prin urmare, iuţesc pasul şi în sfârşit suntem sus. Pfiu, să-mi trag sufletu’… Alex se linişteşte ca prin minune, semn că e mulţumită că ne-am atins ţinta.

În cabană, devine foarte voioasă şi neastâmpărată, gesticulează şi dansează pe masă, inspectează, râde… E roşie în obrăjori, îţi vine să o mănânci. Sunt mândră de ea… la doar 4 luni şi 10 zile îşi începe aventurile prin munţi şi le începe în acest munte minunat şi drag nouă! Nu vreau să întind coarda, dar îmi doresc foarte mult ca Alex să iubească muntele cel puţin atât cât îl iubesc mami şi tati.

Mihaela, Alexandra şi Claudea

După micul popas la cabană, coborâm spre Salvamont unde Iuli ne aşteaptă cu o farfurie plină de clătite… cele mai bune clătite. Alex dă semne de “Moş Ene pe la gene”, prin urmare după lăptic trecem la legănatul în urma căruia piticul adoarme. Nu mai zăbovim şi ne continuăm coborârea spre Botorog, nu înainte de a ne petrece cu imensul grup de “Alpineţi”. In Zănoagămai aruncăm nişte ultime priviri crestei, apoi Bucegilor şi ne afundăm în pădure. Coborârea este mai uşoară căci pe aici gheaţa s-a mai topit. Ajungem la Botorog înainte să se întunece. Alex s-a trezit şi priveşte cu ochişorii ei mari şi frumoşi peisajul de la Fântâna lu’ Botorog. Ne urcăm în maşină şi pornim spre casă.