Deşi n-aveam chef de stat în casă weekend-ul ăsta, ziua de sâmbătă poate fi socotită una pierdută… Nu şi cea de duminică însă :D…
E drept, traseul propus l-am mai făcut acum aproape două luni, dar dacă tot mi-am propus să recuperez toţi aceşti ani pierduţi, ar fi bine să nu mă plâng în privinţa traseelor… Cel puţin nu incă… :P
Trupa micuţă (eu, Emi, Căprioară, Adina, Zambi şi Irina) se întâlneşte în Dîrste şi cu paşi mărunţi ne îndreptăm spre Dîmbu Morii. Da, e încă iarnă… Adevărul e că a fost ceva zăpadă anul acesta, sau cel puţin am fost eu în locuri cu multă zăpadă, aşa că parcă aş tânji după o primăvară călduţă.
Aşadar, toate bune şi frumoase… până la canion, unde gheaţa e la ea acasă. Cu morcovu destul de adânc înfipt mă încumet să urc, asta pentru că mai înaintea noastră doi tipi, dotaţi cu colţari au reuşit să mai spargă din gheaţă, astfel făcând nişte mici trepte…
După o vreme răsuflu uşurată… N-am alunecat, toţi dinţii-mi sunt la locul lor, aşa că pot rânji fără să mă tem de vreo lipsă. De aici drumul până la cabană nu mai pune probleme, aşa că după ce urcăm şi panta din pădure, care mie personal mi se pare urâtă – aş scoate-o din traseu dacă s-ar putea :P – nu mai mergem mult şi cabana ni se arată între troiene de zăpadă.
Căprioară şi Adina
Emi şi Miha
Cabana Piatra Mare
Cred că mi-ar sta bine graviduţă... :P
Adina, Căprioară, Irina, Zambi, Emi şi Miha
Aici facem un popas de-o potoală şi după câteva poze ne îndreptăm spre Drumul Familiar, o potecă foarte lejeră, poate un pic lunguţă, dar nu foarte solicitantă. Ajunşi din nou la Dîmbu Morii, refacem drumul spre oraş, alene şi fără prea mult entuziasm… S-a mai terminat o tură.
