Totul s-a decis rapid şi chiar dacă în oraş era mai mult lapoviţă, din Predeal peisajul a început să se schimbe, devenind tot mai alb. Zăpada pufoasă ne îndeamnă la joacă şi bătăi cu bulgări, iar noi chiar nu refuzăm. Ioana şi Geo sunt primii care se avântă în război.
Deşi am mai fost o dată pe acest traseu, la Diham, pe vremuri cu cei din Tâmpa, nu-mi amintesc prea mare lucru, aşa că încep să mă bucur de peisaj.
Ajunşi la cabana, ne aruncăm rucsacii în cameră şi sărim pe câte o ciorbă. Din păcate alegerea mea nu se dovedeşte a fi cea mai bună şi sfârşesc prin a renunţa la mâncare. Cu burticile mai mult sau mai puţin pline ieşim la o nouă tăvăleală prin zăpadă.
Iată ce a mai rămas dintr-un plan neted, după rostogoliri, alergături, bătăi şi altele în genul...
Brazi ca-n poveşti...
Întorşi la cabană, ne aruncăm în scutece, dar pe seară suntem treziţi de "îmbietoarele acorduri" de manele. Acum, dacă tot ne-am trezit, hai să coborâm. În sala de mese dăm peste Banderas şi ne punem pe o cântare.
A doua zi dimineaţă, soarele aruncă raze calde peste noi şi munţii noştri. Atâta zăpadă nu am mai văzut de mult… cam din copilărie…
La Poiana Izvoarelor avem o surpriză... Carmen, Adina şi soţul ei sunt i ei aici. Ne oprim preţ de o cană cu vin fiert şi o poză de grup după care ne continuăm drumul spre Buşteni, unde vremea nu se mai arată atât de îngăduitoare cu noi.
